COMPOZITOARE

De mic copil, Corina Chiriac a fost familiarizată cu lumea muzicii, crescând într-un mediu artistic. Tatăl său, apreciatul compozitor Mircea Chiriac (1919-1994), a fost profesor la Catedra de Armonie din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Mama sa, Elisabeta Chiriac (1920-2002) a fost a talentată pianistă şi profesoară de pian la acelaşi Conservator.
Copil fiind, studiază pianul cu mama sa însă, aşa cum a declarat artista, ajungându-se la concluzia ca ar fi mai studioasă cu o profesoară străină, s-a apelat la o prietenă a familiei, pianista Rodica Şutzu, una dintre ultimele descendente ale familiei domnitoare Şutzu.
La 6 ani, este înscrisă la Şcoala de Muzică Nr.1, din Strada Principatele Unite (astăzi Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”) din Bucureşti, unde studiază timp de 6 ani, vioara principal şi pianul secundar, având ca profesor, pe George Manoliu, cu asistenţii Petre Munteanu şi Ilarion Ionescu – Galaţi.
Faptul că de mică a studiat un instrument muzical, ştiind astfel să citească note muzicale, a contat mult câţiva ani mai târziu, când artista a început să compună.
La doar 15 ani, în mai 1965, Corina Chiriac debutează la Radioteleviziunea Românâ (până în 1994, Radio România şi Televiziunea Română, au fost fuzionate), în cadrul concursului TV “Debuturi”, unde câştigă Premiul de Popularitate al celui mai tânăr concurent, cu două compoziţii proprii (“Plouă” şi “Iubeşte viaţa”) şi piesa “Pe Valea Prahovei” de George Grigoriu. Preşedintele juriului era chiar compozitorul George Grigoriu. Deşi a avut succes, pentru moment, artista nu va continua în această activitate.
Ultimul an, îl urmează la liceul “Sfântul Sava” iar în perioada 1967-1972 este studentă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale".
În timpul studenţiei, are numeroase aparitii muzical-literare în cadrul clubului de presă al Casei de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa” din Bucureşti, care îi aduc primele cronici în ziarele vremii. În cadrul serilor de “Şansonete cu Corina”, artista cânta la pian şi se acompania vocal, având deja un bogat repertoriu de şansonete din repertoriul muzicii franceze, care i-au fost întotdeauna dragi. 
Aşa cum am scris mai sus, în martie 1970, odată cu lansarea sa în cadrul concursului TV “Steaua fără nume”, deşi studentă la Teatru, Corina Chiriac începe o bogată activitate de interpetă de muzică pop/uşoară.
Deşi compunea încă din adoloscenţă, debutul său oficial de compozitoare de muzică pop/uşoară se produce pe 4 aprilie 1981, cu piesa “Ne cunoaştem din vedere” (versuri: Eugen Rotaru), în cadrul celei de-a patra ediţii a popularului concurs TV, “Şlagăre în devenire”. Piesa obţine Premiul de Popularitate. La acel moment, Corina Chiriac era deja o mare vedetă a muzicii pop/uşoare româneşti.
Ca şi compozitor, Corina Chiriac a colaborat cu celebri textieri precum Mihai Maximilian, Eugen Dumitru, Aurel Felea sau Eugen Rotaru. De asemenea, artista a scris multe din textele compoziţiilor sale.
“Ne cunoaştem din vedere” s-a bucurat de un imens succes iar Corina Chiriac a fost distinsă pentru această piesă, cu Premiul pentru Debut Componistic, în cadrul Festivalului de Muzică Uşoară “Melodii’81”, ce s-a desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti, în perioada 29 ianuarie – 02 februrie 1982.
Tot în cadrul Festivalului “Melodii’81”, binecunoscuta artistă Margareta Pâslaru a participat cu “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”, una dintre cele mai cunoscute compoziţii ale sale. Astfel, Festivalul “Melodii’81”, a prilejuit una din rarele ocazii când două mari interprete de muzică pop/uşoară din România, au participat în concurs cu nişte compoziţii proprii.
Pentru cei care nu ştiu, atât Concursul TV "Şlagăre în devenire" (1980-1987), cât şi Festivalul de Muzică Uşoară “Melodiile Anului” (1979-1987), s-au defăşurat la Bucureşti, fiind două importante concursuri/festivaluri de creaţie de muzică uşoară. Acestea au fost realizate pentru a stimula compozitorii de muzică uşoară şi pentru a acoperi golul lăsat de întreruperea, în perioada 1976-1983, a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia. Din păcate, ambele concursuri au fost întrerupte spre sfârşitul anilor’80.
Datorită imensei popularităţi de care s-a bucurat, piesa “Ne cunoaştem din vedere” a fost parodiată de Corina Chiriac, într-un cuplet realizat în anul 1984, de cunoscutul textier şi autor Aurel Felea.
Ca şi compozitoare, Corina Chiriac a mai lansat câteva piese de succes. După “Ne cunoaştem din vedere”, pe parcursul anilor’80, au mai apărut “Noapte bună, pe mâine” (1983), “Cântec pentru Ioana Radu” (1983), “Povestea unei scrisori” (1984), “Rămâne o artistă” (1985), “Te rog să nu te uiţi la ceas” (1985), “Permiteţi” (1986), “Seara” (1988), “Dragostea-i un bob de rouă” (1988).
Începând cu 1982, compoziţii ale Corinei Chiriac, vor fi incluse pe diverse compilaţii lansate de casa de discuri “Electrecord” (singura casă de discuri din România, în perioada 1948-1990).
Pe 8 ianuarie 1983, în cadrul celebrului show TV “Corina contra Corina”, realizat la TVR (singurul post de televiziune din România, în perioada 1956-1990) de Titus Munteanu, Corina Chiriac prezintă în primă audiţie, două compoziţii proprii: “Noapte bună, pe mâine” şi “Cântec pentru Ioana Radu”, cea din urmă fiind dedicată Ioanei Radu, doamna romanţei româneşti.
4 ani mai târziu, pe 17 februarie 1987, Corina Chiriac va interpreta “Cântec pentru Ioana Radu”, în cadrul celebrului spectacol televizat “Omagiu romanţei”, desfăşurat la Sala Radio şi dedicat Ioanei Radu, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă. Ioana Radu se afla în sală şi a fost vizibil emoţionată.
“Noapte bună, pe mâine” a fost o altă piesă de succes a artistei, care va ocupa locul I, timp de 3 săptămâni consecutiv, în topul revistei “Săptămâna”, realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor radio.
“Noapte bună, pe mâine” va da titlul celui de-al doilea album al Corinei, lansat în vara anului 1983, la casa de discuri “Electrecord”. Pe acest album vor fi incluse şi compoziţiile proprii “Ne cunoaştem din vedere” şi “Cântec pentru Ioana Radu”.
Pe 8 martie 1984, de Ziua Femeii, în cadrul secţiunii “Prime audiţii” a Festivalului “Melodii’83”, Corina Chiriac prezintă în afara concursului, piesa “Rămâne o artistă”, o altă compoziţie proprie, ce va ocupa locul 2, în topul revistei “Săptămâna”.  
Pe 1 septembrie 1984, în cadrul secţiunii “Creaţie” a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’84”, Corina Chiriac participă cu “Povestea unei scrisori”. Aceasta a fost singura ediţie a Festivalului de la Mamaia, în care artista a participat în concurs cu o compoziţie proprie. “Povestea unei scrisori” va ocupa locul 5, în topul revistei “Săptămâna”. 
În iulie 1985, “Povestea unei scrisori” şi “Rămâne o artistă” vor fi incluse pe “Corina”, cel de-al treilea album al artistei.
În anul 1985, participă la o nouă ediţie a concursului TV Şlagăre în devenire” cu piesa
“Te rog să nu te uiţi la ceas”. Ulterior, această compoziţie proprie va ocupa locul I, timp de 2 săptămâni consecutiv, în topul revistei “Săptămâna” şi va fi inclusă pe compilaţia “Şlagăre, şlagăre”, lansată în 1986 de casa de discuri “Electrecord”.
Pe 1 ianuarie 1986, în microrecitalul susţinut în cadrul programului TV Revelion’86, Corina Chiriac interpretează atât, “Te rog să nu te uiţi la ceas”, cât şi un cuplet pe muzica piesei “Rămâne o artistă”.
Pe 13 decembie 1986, este difuzată la TVR, cea de-a 20-a ediţie a concursului TV “Şlagăre în devenire”, în cadrul căreia Corina Chiriac participă cu “Permiteţi”, o nouă compoziţie proprie, distinsă cu Premiul de Popularitate, ce se va bucura de succes. În perioada 1986-1988, Corina Chiriac îşi va încheia majoritatea recitalurilor şi concertelor cu această piesă.
În primăvara anului 1988, “Permiteţi”, va fi inclusă pe cel de-al patrulea album al Corinei Chiriac, intitulat “Şi ieri, şi azi, şi mâine”.
În vara anului 1988, Corina Chiriac lansează piesele “Seara” (cunoscută şi sub numele “Balada locatarului meu”) şi “Dragostea e-un bob de rouă”, semnând atât  muzica, cât şi versurile. Ambele piese vor fi prezentate în cadrul unui recital al artistei, realizat de TVR, în toamna anului 1988.
Pe 3 septembrie 1988, în cadrul recitalului susţinut la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’88”, artista prezintă în primă audiţie piesa “Seara”.
Pe 18 februarie 1989, când artista era deja în turneu în Statele Unite ale Americii, “Seara” a fost difuzată la TVR, în cadrul emisiunii “Melodii, melodii”, realizată de Titus Munteanu
Atât “Seara”, cât şi “Dragostea e-un bob de rouă” vor fi incluse pe “Deschid fereastra”, cel de-al cincilea album al artistei, lansat pe 8 iulie 1995.
Pe 31 august 1996, în cadrul unui microrecital susţinut alături de orchestra Radio România, la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’96”, Corina Chiriac prezintă în primă audiţie piesa “Ţi-aş da orice”, interpretată în duet cu Gabriel Cotabiţă. Pe 1 ianuarie 2014, Corina Chiriac şi Gabriel Cotabiţă vor interpreta această piesă în cadrul programului de Revelion al TVR
Pe data de 29 noiembrie 2002, Corina Chiriac lansează  la Teatrul Naţional din Bucureşti, al şaselea şi, în acelaşi timp, primul ei album de autor (şi primul CD din carieră) – “Serenadă pentru Carul Mare”, editat de Casa de discuri “Intercont Music“. Criticile pentru album sunt elogioase. Albumul cuprinde 17 piese noi (singura excepţie fiind “Seara”, care a fost lansată în 1988), precum “Bunicul”, “Ce va urma?”, “Mărţişor”, “Serenadă pentru Carul Mare”. Muzica şi versurile aparţin Corinei Chiriac iar aranjamentul orchestral lui George Natsis. Artista a înregistrat piesele de pe acest album, în perioada ianuarie-februarie 2002.
Iată ce a declarat artista despre album:
Acest album, care conţine 18 piese, adună munca mea de-a lungul atâtor ani de muzicã...Am muncit timp de un an si jumãtate, împreunã cu George Natsis, un mare profesionist. Când înregistrãrile au fost gata, am fost tristã cã s-a terminat treaba. Discul acesta propune, ca alinare pentru singurãtate, refugierea în dragostea pentru semeni si pentru Dumnezeu. “Serenadã pentru Carul Mare" este dedicatã omenirii de mâine. Albumul nu este o lamentaţie, am folosit ritmuri diferite pentru fiecare melodie – existã si tango, şi charleston, dar toate au un numitor comun. Nu e un disc de slagãre, dar vreau sã cred cã fiecare om care îl va asculta va găsi o piesă care să corespundă unei stări sufleteşti, o piesã la care sã vibreze. Ascultătorii vor descoperi o Corina nostalgică, filozoficã, întreruptã din reverie de o Corina vioaie. Am alternat stãrile sufletesti din aceste melodii pentru cã în fiecare om există o latură energică, bucuroasă şi una în care ne analizãm sentimentele de dragoste.” 
Piese de pe acest album precum “Bunicul” şi “Ce va urma?” au fost interpretate de copii şi tineri, în diferite concursuri şi festivaluri de muzică uşoară. Câţiva ani mai târziu, acest lucru a determinat-o pe Corina Chiriac să includă negativele (varianta instrumentală) acestor două piese pe CD-ul “Best of Corina Chriac – Martişor Prinţişor”, lansat pe 26 februarie 2009, împreună cu revista “Felicia” şi produs de casa de discuri Ovo Music.
În perioada 2003-2009, Corina Chiriac a inclus multe din compoziţiile sale pe o serie de albume Best Of.
Pe 8 iulie 2012, piesa “Un stilou”, pe muzica şi versurile Corinei Chiriac, interpretată de Oana Justiniana Răduc, obţine Premiul I, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul secţiunii “Creaţie – Preşcolari a Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor 2012”.
Pe lângă compoziţiile sale, pe album este inclusă şi o variantă vocală a celebrei "Serenade pentru vioară şi pian", compusă în 1937 de Mircea Chiriac pentru domnişoara Arşaluis Calaigian - viitoarea doamnă Elisabeta Chiriac. Varianta vocală a fost înregistrată de Corina Chiriac în anul 1979 iar versurile aparţin lui Aurel Storin.
Aceasta a fost, pe scurt şi până în prezent, activitatea compozitoarei Corina Chiriac.
Salutăm această iniţiativă a casei de discuri Eurostar, care încununează cariera de compozitor de peste 35 de ani a Corinei Chiriac.
Şi, pentru că pe 26 octombrie a fost ziua ei, echipa Top Românesc îi urează Corinei Chiriac “LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE ŞI ÎMPLINIRI”.
Mai jos puteţi citi o listă cu compoziţiile proprii, discografia de autor şi participările Corinei Chiriac, ca şi compozitoare la cunoscute festivaluri şi concursuri de gen.

PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI NAŢIONALE

Concursul TV “Debuturi” (1965)
În 1965, la doar 15 ani, Corina Chiriac primeşte Premiul de popularitate al celui mai tânăr concurent cu două compoziţii proprii (“Plouă” şi “Iubeşte viaţa”) şi melodia “Pe valea Prahovei” de George Grigoriu. 

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia (1963-2012) 
Mamaia’84 (30 august - 02 septembrie 1984)
“Povestea unei scrisori” (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian)

Participări la Festivalul “Melodiile Anului” (1979-1987)
Melodii’81 (29 ianuarie - 02 februarie 1982)
Ne cunoaştem din vedere (m: Corina Chiriac; t: Eugen Rotaru) – Premiul pentru Debut Componistic

Melodii’
83 (06 - 11 martie 1984)
Secţiunea “Prime audiţii”
Ramâne o artistă (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian)

Concursul TV “Şlagăre în devenire” (1980-1987)
Ediţia 4 (04.04.1981)
"Ne cunoaştem din vedere" (m: Corina Chiriac; t: Eugen Rotaru) – Premiul de Popularitate

Ediţie din 1985
"Te rog să nu te uiţi la ceas" (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian)  

Ediţia 20 (13.12.1986)
"Permiteţi" (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian) – Premiul de Popularitate

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor” (2001 – prezent)
Ediţia XII (05 - 08 iulie 2012)
Secţiunea Creaţie – Preşcolari 
"Un stilou" (m & t: Corina Chiriac) – interpretată de Oana Justiniana Răduc – Premiul I acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional


Apariţii în Topul revistei "Săptămâna"
Numărul 680 din 23.12.1983
“Noapte bună, pe mâine“ (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian) - locul 1 (3 săptămâni)

Numărul din 737 din 25.01.1985
“Rămâne o artistă“ (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian) - locul 2

Numărul 785 din 27.12.1985
“Povestea unei scrisori“ (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian) - locul 5

Numărul 796 din 14.03.1986
“Te rog să nu te uiţi la ceas“ (m: Corina Chiriac; t: Mihai Maximilian) - locul 1 (2 săptămâni)


COMPOZIŢII PROPRII (ordine cronologică)
Iubeşte viaţa (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 1965, neînregistrată
Plouă (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 1965, neînregistrată
Mâine (Corina Chiriac) – 1971, neînregistrată
Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru) – 1981   
Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Aurel Felea) – 1984, cuplet   
Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) – 1983
Cântec pentru Ioana Radu (Corina Chiriac/Eugen Dumitru) – 1983
Povestea unei scrisori (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) – 1984
Rămâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) – 1985
Te rog să nu te uiţi la ceas (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) – 1985
Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) – 1986
Seara/Balada locatarului meu (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 1988/1995/2002
Dragostea-i un bob de rouă/Dacă (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 1988
Ţi-aş da orice (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 1996/2014– în duet cu Gabriel Cotabiţă
Rugăciunea argonautului (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Nu sunt singură (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Prinţesa (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Mărţişor (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Serenadă pentru Carul Mare(Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Tango frumos(Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Un amic (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Aşa... (Corina Chiriac/Corina Chiriac) - 2002
Bunicu(Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Va trebui(Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Vals „urât” (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Ce folos? (Corina Chiriac/Corina Chiriac) - 2002
Ce va urma (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Da, eu cred (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2002
Gândurile mele(Corina Chiriac/Corina Chiriac) - 2002
Vine vara (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2008
Un stilou (Corina Chiriac/Corina Chiriac) – 2012 – interpretată de Oana Justiniana Răduc



DISCOGRAFIE DE AUTOR

ALBUME DE AUTOR
Serenadă pentru Carul Mare (2002, Intercont Music IMMCD 1206, IMMC 1206) – CD & Casetă Audio
Muzică şi text: Corina Chiriac (cu excepţia piesei 14 care este rugăciunea "Tatăl nostru")
Orchestraţie: George Natsis
01. Seara
02. Un amic 03. Dialog
04. Mărţisor
05. Ce va urma
06. Prinţesa
07. Ce folos?
08. Vals „urât”
09. Dialog
10. Va trebui
11. Da, eu cred
12. Nu sunt singură
13. Asa...
14. Tatăl nostru
15. Rugăciunea argonautului
16. Dialog
17. Tango frumos
18. Bunicu’
19. Dialog
20. Serenada pentru Carul Mare
21. Dialog
22. Gândurile mele

Ne cunoaştem din vedere (2016, Eurostar E 929) – CD
01. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)
02. Dragostea e-un bob de rouă (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
03. Te rog să nu te uiţi la ceas (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
04. Povestea unei scrisori (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
05. Mărţisor-Prinţişor (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
06. Cântec pentru Ioana Radu (Corina Chiriac/Eugen Dumitru)
07. Ţi-aş da orice (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
08. Ce va urma (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
09. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
10. Bunicul (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
11. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Aurel Felea) – cuplet
12. Rămâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
13. Serenadă de Mircea Chiriac (Mircea Chiriac/Aurel Storin)
14. Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

DISCOGRAFIE SOLO
Noapte bună, pe mâine (1983, Electrecord ST-EDE 02281) – LP
01. Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
07. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)
10. Cântec pentru Ioana Radu (Corina Chiriac/Eugen Dumitru)

Corina (1985, Electrecord ST-EDE 02774, STC 00314) – LP & Casetă Audio
02. Rămâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
06. Povestea unei scrisori (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Si ieri, si azi, si mâine (1988, Electrecord ST-EDE 03362, STC 00525) – LP & Casetă Audio
04. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Deschid fereastra (1995, Electrecord EDE 04394, STC 001051)
– LP & Casetă Audio
07. Balada locatarului meu (Corina Chiriac)
10. Dragostea e-un bob de rouă (Corina Chiriac)

Opriţi timpul. Mari succese, vol. 1 (2003, Electrecord EDC 575, STC 001528) – LP & Casetă Audio
05. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) 21. Ramâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Ne cunoaştem din vedere. Mari Succese, vol. 2 (2005, Electrecord EDC 637) – CD
01. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)
10. Te rog să nu te uiţi la ceas (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
20. Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Inimă nebună. Mari Succese, vol. 3 (
2006, Electrecord EDC 722) – CD
06. Dragostea-i un bob de rouă (Corina Chiriac)
12. Cântec pentru Ioana Radu (Corina Chiriac/Eugen Dumitru)

Strada Speranţei (Eurostar, CD apărut împreună cu nr. 36 al revistei "Taifasuri" din 27.09.2007) – CD 
03. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) 
05. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru) 
20. Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Vol 28 - Muzică de Colecţie Corina Chiriac (CD apărut împreună cu Jurnalul Naţional, Ediţie de Colecţie din 19.11.2007) – CD
01. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)
09. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Marţişor Prinţişor. Best of (2009, OVO Music 0033) – CD
01. Permiteţi (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
02. Mărţişor (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
03. Ce va urma (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
04. Seara (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
06. Dragostea-i un bob de rouă (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
07. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)
13. Bunicul (Corina Chiriac/Corina Chiriac)
18. Rămâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
19. Noapte bună, pe mâine (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)
20. Bunicul (Corina Chiriac) – bonus track, negativ
21. Ce va urma (Corina Chiriac) – bonus track, negativ


DISCOGRAFIE COLECTIVĂ
Melodii’81 (1) (1982, Electrecord ST-EDE 02030) – LP
08. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)

Melodii’81 – Concertul Laureaţilor (4) (1982, Electrecord ST-EDE 02033) – LP
A1. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)

Mamaia’84 (5) (1984, Electrecord ST-EDE 02635) – LP
10. Povestea unei scrisori (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)

Şlagăre, şlagăre (1986, Electrecord ST-EDE 02999) – LP
04. Te rog frumos să nu te uiţi la ceas (Corina Chiriac/Mihai Maximilian) 

124 Şlagăre, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 1 (2004, Muzica 2001 017 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD
13. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)

Cântece de aur – vol. 2 (2009, Roton 4305-2) – CD 
02. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)

Muzica noastră – Un zâmbet, un şlagăr CD1 (2009, Reader’s Digest/Electrecord 20210501) – 4 CD 
CD 1
05. Ne cunoaştem din vedere (Corina Chiriac/Eugen Rotaru)